SHOW ME THE MONEY!

SHOW ME THE MONEY!

Postarea de mai sus nu a fost făcută cu cincisprezece ani in urmă ci săptămâna trecută. A stârnit un număr considerabil de comentarii. In timp ce mulți dintre cei care au adăugat comentarii relatau propriile experiențe sau încercau pur si simplu să găsească explicații legate de lipsa acestor informații din anunț sau de la prima întâlnire, alții încercau (fără succes) să justifice o asemenea abordare.

Rezumându-mă doar la lipsa informațiilor privind salariul, încerc și eu să răspund la rugămintea persoanei care a postat, sperând ca explicațiile de mai jos să contribuie la “iluminare”.

Cel mai adesea informațiile respective lipsesc din unul dintre următoarele motive:

  1. Firma respectivă nu e în stare să-și evalueze nici măcar costurile și beneficiile legate de post.
  2. Firma respectivă vrea să-l țepuiască pe candidat punându-l în postura să negocieze cu cărțile pe față în timp ce ea și le ține ascunse la piept.
  3. Firma respectivă nu are nici un fel de criterii obiective pentru salarizare.
  4. În firmă există discrepanțe foarte mari între salariile de pe posturi similare.
  5. În firmă există discrepanțe foarte mari între salarii pentru niveluri ierarhice diferite.
  6. Firma respectivă a ales “confidențialitatea” ca “soluție de management” pentru că se află în situațiile de la punctele 3-5 și încearcă să-i împiedice astfel pe angajați să-și dea seama de haosul din “sistemul” de salarizare.
  7. În firma respectivă sunt valabile toate explicațiile de mai sus, de la 1 la 6.

Nu merg până acolo încât să susțin că informațiile privind salariul sau intervalul în care se poate încadra el (funcție de îndeplinirea unor criterii de către candidat) ar trebui să fie prezente obligatoriu în orice anunț de job. Dar atunci când lipsesc din anunț ar trebui ca astfel de aspecte să fie clarificate de la primul contact (telefonic sau prin e-mail), anterior interviului. Dintr-un minim respect pentru candidat și pentru timpul său.

Îmi aduc aminte ce-mi povestea cineva despre firma la care a avut primul job după ce a emigrat, e adevărat că într-o țară cu o economie mult mai dezvoltată:

“Am rămas uimit că știau foarte exact De ce au nevoie de mine?; Ce trebuie să fac pentru ei?; Cum trebuie să fac?; Cum să verifice dacă mi-am făcut treaba? și Cât își permit ei să mă plătească pentru munca depusă?

Au trecut mai bine de 15 ani de la discuția respectivă.

Postarea de mai sus si comentariile aferente mă fac să cred că pentru multe firme din România cei 15 ani au trecut fără ca ele să înțeleagă că salariul trebuie să reprezinte o plată echitabilă pentru munca depusă și rezultatele ei, iar stabilirea lui nu se face prin metode care seamănă mai mult cu cacealmaua sau cu trișatul de la jocul de poker.

Și uite așa, probabil pentru a nu se mai simți vinovați pentru “atrocitățile” pe care le comit dar și pentru că probabil s-au săturat de “alba-neagra” la interviuri, candidații români la joburi au început să le uite pe cele din țară și să adune anul acesta vreo 2.000.000 de aplicații pentru joburi din străinătate (potrivit datelor eJobs.ro).

În articolul următor vom analiza mai în profunzime tema confidențialității salariilor într-o firmă și a multitudinii de efecte negative pe care le poate avea atât asupra modului cum angajații percep corectitudinea angajatorului în relația cu ei cât și asupra satisfacției pe care o resimt în raport cu rezultatele muncii. Abordând subiectul din perspectiva uneia dintre cele mai importante teorii psiho-organizaționale cu privire la salarizare. 

P.S.

Am folosit și cu altă ocazie exemplul exploratorului britanic Sir E. H. Shackleton în articolele mele și vom avea nenumărate ocazii în viitor să ne referim la el. O fac și acum pentru a sublinia cât de important este ca viitorii angajați să cunoască foarte clar ce se așteaptă de la ei, în ce condiții vor munci și cum vor fi recompensați pentru munca depusă, chiar și atunci când salariul este departe de a fi pe primul loc în motivația resimțită.

În cartea Shackleton’s Way-Leadership lessons from The Great Antarctic Explorer (Penguin Group, New York, 2001), Margot Morell și Stephanie Caparell arată că “ Shackleton s-a străduit pentru a nu induce in eroare pe cineva cu false promisiuni. (….) El a scris personal o scrisoare fiecarui membru al echipajului, recrutat, stabilind exact îndatoririle lor și plata pe care o vor primi pentru asta.” Iată conținutul scrisorii pe care i-a trimis-o lui Robert S. Clark, cel ce avea să devină ulterior biologul pentru The British Imperial Trans-Antarctic Expedition (1914–16):



Un comentariu

  • Florin

    O analiza pertinenta. Ironia este ca mereu se pun tunurile pe sectorul de stat, ca nu se munceste, ca sunt salarii mari, ca se maresc salariile, etc. etc ….. cand surprize surprize, descoperim ca de fapt este de fapt un mijloc de a directiona nemultumirile si frustrarile angajatilor din privat catre inamicul nr 1 => salariatul de la stat
    In loc de a face un pas in spate si de a corecta acest sistem de management care trateaza angajatul sau viitorul angajat ca o persoana inferioara care trebuie sa stea in banca lui si sa nu aiba prea multe pretentii ca “eu sunt sefu'”.
    Acum cateva mii de ani cineva spunea : “Caci atunci cand se ridica sus oameni de nimic, nelegiuitii misuna pretutindeni”. Din nenorocire acest lucru il vedem in tara asta de foarte mult timp. Avem pretentii de la presedntie, guvern, parlament, primarii etc … dar in ograda noastra nu corectam nimic, sunt oameni care stiu sa se vanda si sunt platiti si tinuti in brate ca niste bijuterii dar daca facem o analiza obiectiva vedem ca am aruncat banii pe geam, iar oamenii simpli, care muncesc, care nu au calitati de a peria si de a spune ce vrea sefu’ sa auda, sunt tinuti pe salarii de 3 lei si daca au pretentii justificate de crestere a veniturilor, nu se poate, nu avem etc etc. Nu generalizez, nu peste tot este asa dar cred ca acest coomportament este majoritar, din pacate. Se pune in carca statului ca el si coruptia este de vina pentru faptul ca oamenii pleaca sa munceasca afara. Nu este in totalitate adevarat. Daca gaseau si in firmele private din Romania salariu si mediul de lucru corect, nu plecau. Daca am considera ca minciuna, impostura, abureala, periajul ar face parte din conceptul de coruptie, atunci putem spune ca avem coruptie in foarte multe firme private din Romania.

Adaugă un comentariu