- 12 ianuarie 2022
- Postat de: Work Life Integration
- Categorie: Diverse, Etica
“În 1987, când am pășit prima dată în depoul Queen’s Road din Manchester, s-a făcut brusc o asemenea liniște că puteai auzi un ac căzând pe podea. Printre întrebările care mi s-au pus la interviu au fost și cele care se refereau la cum mă voi descurca cu limbajul urât pe care îl voi auzi. Nu a fost ușor. De-a lungul timpului am fost nevoită să fac față unor provocări cum ar fi lipsa toaletelor pentru femei sau nevoia de a mă cățăra pe autobuz, însărcinată fiind, pentru a schimba plăcuța cu ruta. M-am confruntat cu comentarii răutăcioase, remarci sexuale și o mulțime de astfel de lucruri. Am luptat singură cu ele și nu m-am dus niciodată la conducere pentru a mă plânge. Am trecut peste toate și pentru că mi-am dorit să deschid o cale femeilor pentru a veni să conducă autobuze. De când am început munca, acum 34 de ani, am putut conduce toate vehiculele din depou. Acum de când au făcut această schimbare a oglinzilor nu mai pot conduce autobuzul. Dacă un pieton sau un biciclist s-ar afla în lateral de vehicul nu l-aș putea vedea. Vederea mea este blocată și asta e o lipsă de siguranță. Îmi iubesc jobul și nu vreau să îl pierd.”
Relatarea îi aparține lui Tracey Scholes (v. foto de mai jos). Numele ei face de mai bine de o lună de zile turul mapamondului, fiind prezent în articole și știri radio sau tv de pretutindeni, de la BBC, trecând prin presa din toată Europa, America sau Asia și ajungând până la cea din Zimbabwe. A apărut inclusiv în presa romanească într-un articol al publicației Libertatea.
Foto: Tracey Scholes, angajata companiei Go North West care după 34 de ani de muncă a devenit brusc prea scundă pentru jobul ei (s. facebook.com)
Tracey a fost prima femeia angajată șofer de autobuz în Manchester și una dintre primele șoferițe de autobuz din UK. Dar povestea ei redată de ziare, radiouri și televiziuni nu aduce în prim plan faptul că personajul a deschis într-adevăr femeilor calea către o “lume a bărbaților” reprezentată de breasla șoferilor de autobuz britanici. Prim planul este dat de faptul că pe 3 Decembrie 2021 ea a primit de la Go North West (companie care în urmă cu 2 ani și jumătate a preluat depoul Queen’s Road la care Tracey lucra din 1987) un preaviz de concediere care expiră în luna februarie, concediere generată de o situație imprevizibilă.
Șoferițele de autobuz din UK au și în ziua de azi o prezență foarte redusă pe un astfel de post. La firma din Manchester doar 11% dintre angajate sunt femei (la nivelul Marii Britanii ponderea este în jur de 14%). Go North West și-a fixat țelul pretențios ca până în 2025 să crească ponderea acestora la 20%. Se pare că a început cu stângul parcursul pentru atingerea acestui obiectiv de reducere a discriminării pe bază de sex, luând o măsură împotriva căreia s-au ridicat angajații, zeci de mii de cetățeni și multe celebrități din UK, deopotrivă femei și bărbați.
În urmă cu ceva timp, compania a demarat un proiect de schimbare a oglinzilor laterale ale autobuzelor. Înainte de a face schimbările, modelul noilor oglinzi a fost testat cu o parte din șoferi și analizat împreună cu sindicatul Unite, care și-a dat acordul. Numai că atunci când au fost schimbate oglinzile la autobuzele de pe ruta pe care o deservea Tracey, ea a constatat că nu putea să își regleze scaunul astfel încât să vadă în oglinzi și în același timp să ajungă și cu picioarele la pedale. Cei 1,52 metri, atât măsoară ea, deveniseră dintr-o dată o înălțime insuficientă pentru a-i permite să conducă în condiții de siguranță. Cu gândul la principiul “safety first”, Tracey s-a adresat conducerii făcând cunoscută problema de care se lovise. Conducerea a reacționat prompt și aparent corect, oferindu-i posibilitatea de a fi mutată pe autobuzele școlare care mai circulau încă cu oglinzi pentru care nu era prea scundă.
Însă pentru Tracey varianta mutării pe rutele școlare a adus o nouă problemă care de data asta nu mai viza siguranța călătorilor sau a celorlalți participanți la trafic ci siguranța propriei familii. Mutarea pe altă rută atrăgea o diminuare a programului de muncă cu 5 ore săptămânal și implicit a salariului lunar cu 230 de lire (aproximativ 15%). În consecință ea a solicitat conducerii să i se ofere posibilitatea de a lucra în plus o oră în fiecare zi fiind dispusă la orice activitate, inclusiv spălarea autobuzelor. Compania nu a acceptat solicitatea ei și pentru că a refuzat mutarea pe altă rută în condițiile date, înainte de sărbători i-a înaintat lui Tracey un preaviz de concediere cu termen de 12 săptămâni.
La o primă vedere am putea spune că angajata ar putea fi considerată o victimă a propriei încăpățânări de a nu accepta diminuarea programului de muncă și a salariului. Nu este așa simplu pentru că iată ce declară Tracey Scholes:
“Sunt văduvă, am trei copii de crescut și o ipotecă de plătit în fiecare lună. Nu pot face față unei diminuări a salariului.”
Pentru familia ei, cele 230 de lire pierdute reprezentau o lovitură care putea însemna lipsuri mari sau chiar pericolul de a ajunge în stradă, ca urmare a imposibilității de a plăti ratele. Iar pentru a evita acest lucru a cerut companiei la care lucra de 34 de ani doar atât: să o lase să spele autobuzele o oră pe zi după ce termina de cărat elevii cu autobuzul școlar fără oglinzi modificate.
Go North West este subsidiara companiei internaționale Go Ahead care operează în Marea Britanie, Irlanda, Germania, Norvegia și Singapore. În UK Go Ahead acoperă 11% din piața transportului cu autobuze și 30% din cea a transportului de pasageri pe calea ferată. Pe website-ul companiei mamă puteți citi:
“Avem peste 25000 de angajați care muncesc din greu pentru a oferi pasagerilor noștri servicii sigure, fiabile și cu un bun raport calitate preț. Angajamentul nostru fața de pasageri și angajații noștri este esențial în tot ceea ce facem.”
Prin prisma acestui angajament Go North West putea să îi ofere lui Tracey nu numai alternativa de a spăla autobuzele dar chiar și cea de a munci în diverse forme, în orele suplimentare, în acțiuni menite să faciliteze atingerea obiectivului măreț de a avea 20% dintre angajați femei. Nimeni altcineva din toată firma nu ar fi fost mai potrivit pentru o astfel de muncă. Dar managerii au ales să îî refuze orice ore suplimentare și să o concedieze acuzând-o că ea a respins toate eforturile făcute de companie de a o ajuta și declarând cu cinism:
“Tracey a fost un membru valoros al echipei Go North West și ne pare extrem de rău să vedem că ea pleacă.”
În ciuda modului cum a acționat față de Tracey, Go North West este destul de abilă în a se folosi de angajații ei, șoferi de autobuz, în acțiuni care au scopul îmbunătățirii imaginii. O astfel de acțiune se derulează în fiecare an, cu ocazia Crăciunului, prin amplasarea într-un loc central din Manchester a unui brad în care locuitorii au posibilitatea de a depune felicitări adresate șoferilor de pe rutele pe care ei circulă. Numai că de Crăciunul ce tocmai a trecut, în timp ce compania punea în bradul lui Tracey preavizul de concediere, în bradul publicitar al Go North West a fost depusă, metaforic vorbind, cu sprijinul sindicatului Unite, o petiție împotriva concedierii lui Tracey, semnată de mii de pasageri ai autobuzelor din Manchester.
Până la momentul la care scriu acest articol numărul semnatarilor petiției a trecut de 27000. Tot până la acest moment nu avem rezultatul recursului final făcut de Tracey împotriva deciziei companiei Go North West de a o concedia.
Vom vedea dacă până la urmă managerii companiei vor fi suficient de inovativi pentru a crea un surplus de muncă de cinci ore săptămânal care să îi permită primei șoferițe de autobuz din Manchester să își crească cei trei copii, să își plătească ipoteca și să conducă până la pensie un autobuz școlar pentru ale cărui oglinzi nu este prea scundă.