“Omul este condamnat la libertate”. De aceea este singurul responsabil pentru alegerile sale chiar și atunci când medic fiind alege să fie erou sau laș

“Omul este condamnat la libertate”. De aceea este singurul responsabil pentru alegerile sale chiar și atunci când medic fiind alege să fie erou sau laș

In România postdecembristă nu prea mai reușim să facem diferența între “eroii” vii și nevătămați dar certificați ca atare și cei care și-au jertfit  integritatea corporală sau viața. Certificați și ei la rândul lor dar cu un certificat de handicap sau cu unul de deces.

Probabil de aceea, înainte ca bolnavii infectați cu Covid-19 să ajungă prin spitale, presa de toate tipurile vărsa articole și reportaje care prea-măreau nu eroismul individual ci cel al unei întregi categorii profesionale aflată la ordinea zilei: cadrele medicale.

Între timp războiul cu pandemia a început la propriu și pe meleagurile românești așa că eroismul categoriei profesionale respective a putut fi probat. S-a clătinat de la prima bătălie, care a fost departe încă de a fi vreun Verdun,  arătând că e destul de greu să apară comportamente eroice de masă și că în situațiile limită eroismul îmbracă forme mai mult individuale.

Așa că, într-o societate ca a noastră obișnuită să-și schimbe opinia la 180 de grade de la o zi la alta, tendința în mass media s-a schimbat iar în multe articole și reportaje titlul de eroi acordat respectivei categorii profesionale s-a estompat, lăsând locul celui de lași. Adesea fără a putea discerne din textele scrise sau vorbite dacă se referă la indivizi lași sau tot la breaslă în întregul ei.

Pentru a nu lăsa impresia, cuiva care citește acest text mai pe diagonală, că și acest articol s-ar înscrie într-o astfel de tendință, țin să fac o precizare. Articolul nu este despre categorii de indivizi ci despre indivizi, unii cu atitudine și comportament de eroi, alții de lași.

Libertatea individului a constituit o preocupare esențială pentru multe curente filosofice și pentru mulți filosofi, din Grecia antică și până în zilele noastre. Dar cel care a reușit să ridice libertatea individului la nivel absolut, eliberând-o de orice fel de determinări și a reușit să transpună acest lucru din limbajul complicat de tip filosofic în limbajul literaturii, mai apropiat de înțelesul tuturor, a fost fără îndoială Jean-Paul Sartre.

În anii de după cel de al doilea război mondial, milioane de oameni și chiar națiuni întregi (sau parte din ele, în cazul națiunii franceze) încercau să-și justifice lipsa de acțiuni pro-umanitate sau chiar acțiunile împotriva umanității recurgând la clamarea lipsei de libertate ca urmare a unei determinări absolute ce le fusese impusă de regimuri politice sau de starea de război. În acest context Sartre desăvârșește abordarea filosofică existențialistă și implicit transformarea libertății individului în libertate și responsabilitate absolută.

Pentru a rezuma cât mai simplu concepția lui Sartre despre libertatea și responsabilitatea individului, cele mai potrivite cuvinte mi se par chiar cele ale autorului:

nu există determinism, omul este liber, este libertate. Nu avem nici înapoia noastră nici înaintea noastră, justificări și scuze. Suntem singuri, fără scuze. Este ceea ce aș exprima spunând că omul este condamnat să fie liber, condamnat, fiindcă el nu s-a creeat pe sine însuși și de altfel, totuși liber, deoarece el este responsabil de tot ceea ce face.”

Potrivit lui Sartre alegerile pe care le facem ne aparțin întotdeauna și complet și nu ne putem justifica opțiunea/acțiunea/inacțiunea prin nici un fel de constrângere a vreunei alte persoane, a vreunui regim, a vreunei situații exterioare limită, fie chiar dacă această situație e războiul. Nici măcar războiul lumii de azi, cel cu SARS-Cov-2.

Atunci când, cadru medical fiind, decizi să-ți părăsești postul și să nu îți faci datoria față de umanitate, recurgând la concediu medical fals, la demisie sau pur și simplu plecând fără explicații din timpul gărzii pe care o faci pe terapie intensivă, ai ales.

Ai ales să ai o atitudine și un comportament de laș în loc să le alegi pe cele de erou. Și nu poți justifica această alegere prin nimic ce ține de situație. Nici prin faptul că nu ai echipamentul adecvat, nici prin faptul că ți-e frică să nu duci infecția acasă la cei dragi sau cu atât mai puțin prin frica viscerală pe care ți-o generează instinctul de conservare și pe care o putem resimți la un moment dat toți.

Iar dacă cumva cineva se gândește că existențialismul lui Sartre e de tip ateu acest lucru nu e valabil ca și contraargument împotriva ideii de libertate și responsabilitate absolută a individului.

Conform Bibliei, în textul ei original, nu alterat de interpretări bisericești, Dumnezeu i-a explicat lui Cain același lucru: că este alegerea lui să făptuiască sau nu fratricidul, că este complet liber și responsabil pentru alegerea pe care o va face. Nu stărui în argumentarea acestei afirmații dar pentru cei care simt nevoia unei argumentări și stau acasă recomand citirea (sau recitirea) pasajului din romanul “La răsărit de Eden” al lui John Steinbeck. Cel în care servitorul chinez explică episodul respectiv din Biblie și sensul corect al mesajului lui Dumnezeu către Cain.

Așadar stimate cadru medical care ai rețineri de la a-ți face datoria, nu prea poți să justifici o astfel de alegere prin motive care nu țin de tine. Cu atât mai mult cu cât semeni ai tăi, colegi de breaslă cu tine, angajați sau simpli voluntari, au ales să se comporte ca niște eroi deși nici ei nu au echipament dar au persoane dragi acasă. Așa cum putem vedea aici: https://www.youtube.com/watch?v=eHjZ8-4MALs respectiv https://life.ro/asistent-medical-voluntar-in-iadul-imbolnavirilor-covid-19-carmen-lucia-jitarudin-suceava-inainte-le-stiam-numele-pacientilor-acum-in-fiecare-zi-vin-altii-multi-si-nu-stim-cand-se-vor-o/

P.S.

Nici măcar cei 500 de euro în plus la salariu oferiți de președinte nu trebuie și nu pot constitui o determinare sau o justificare pentru schimbarea/păstrarea alegerii pe care o faceți.

Articol publicat și pe Republica.ro



Adaugă un comentariu