CR 7 – REȚETA PERFECTĂ PENTRU PERFORMANȚĂ (2)

CR 7 – REȚETA PERFECTĂ PENTRU PERFORMANȚĂ (2)*

Mi-ar plăcea ca lumea să-și amintească de mine ca fiind un model de urmat în fotbal, cineva care dădea întotdeauna totul, care se dăruia 100%, care făcea spectacol pe teren și care a câștigat absolut tot ce se putea câștiga.” (C. Ronaldo)

De cinci ori câștigătorul balonului de aur, de patru ori câștigătorul titlului de cel mai bun jucător din Europa, de șaptesprezece ori titlul de golgheter în diverse competiții, de cinci ori câștigător al Champions League, de trei ori câștigător al Supercupei Europei, campion european cu echipa Portugaliei, câștigător a numeroase campionate naționale etc., etc. Numărul competițiilor și trofeelor câștigate de Ronaldo pare să fie nesfârșit și în orice caz (foarte probabil) nu s-a sfârșit încă. În 2022 când se va desfășura următoarea ediție a World Cup, Ronaldo va avea vârsta de 37 de ani și ultima șansă de a-și completa palmaresul cu singurul mare titlu care-i lipsește. Cel de campion mondial. Mai are de făcut un singur pas pentru a-și atinge obiectivul pe care și l-a propus.

Este acesta un exemplu al performanței dusă la cel mai înalt nivel?

Cu siguranță este. Un nivel la care se mai ridică în fotbalul din acest secol doar un alt mare fotbalist: Lionel Messi (trebuie să precizăm asta cu toată considerația pentru rezultatele și fanii lui).

Care a fost drumul lui Ronaldo către această performanță și cât de prielnic i-a fost mediul/contextul?

Drumul a fost infinit mai greu decât ne-am putea imagina doar privind meciurile sau imaginile de azi cu starul Ronaldo (care apropo de imagini a ajuns în 2019 să dețină cel mai urmărit cont de Instagram, cu peste 171 de milioane de urmăritori).

Cristiano Ronaldo dos Santos Aveiro s-a născut pe 5 februarie 1985 în capitala insulei Madeira, Funchal. Mama sa lucra ca bucătăreasă iar tatăl său era grădinar la primărie și îngrijea aleile verzi și parcurile orașului. Alături de aceștia, de un frate și două surori, Ronaldo și-a trăit copilăria “într-o căsuță socială, care la fiecare ploaie mai serioasă se inunda și trebuia reparată”, în mahalaua Quinta de Falcao, pe vremea aceea un cartier al oamenilor modești. Prenumele de Ronaldo i-a fost dat după cel al președintelui american Ronald Reagan, ambii părinți fiind admiratori ai acestuia. Deși a avut o copilărie caracterizată de greutăți și lipsuri materiale Ronaldo spune despre acea perioadă : “Am avut o copilărie fericită, dar destul de neobișnuită, pentru că am plecat de acasă și m-am mutat la Lisabona la vârsta de 12 ani.

Unul dintre vecinii familiei Aveiro își amintește despre Ronaldo din perioada când era doar un copil de grădiniță: “ Obișnuia să își petreacă tot timpul pe stradă, inventând noi trucuri cu mingea. Era ca și cum balonul ar fi fost lipit de piciorul lui.

La vârsta de șase ani, tatăl său începe să îl ia cu el la stadionul unei echipe mici din insulă, Andorinha, stadion la care făcea curățenie în vestiare pentru a-și completa veniturile reduse. Un an mai târziu Ronaldo este inclus printre juniorii echipei. Primul său antrenor îl descrie pe puștiul de șapte ani care până atunci se antrenase de unul singur, pe maidan: “Cristiano trăia pentru fotbal. Era rapid, genial din punct  de vedere tehnic și juca la fel de bine cu piciorul stâng ca și cu piciorul drept.

Părinții îl încurajează permanent și manifestă înțelegere pentru preocuparea sa redusă pentru școală iar în câțiva ani puștiul devine faimos în Madeira și toate echipele din insulă se bat pentru a-l achiziționa.

La 12 ani pleacă din insulă și de lângă familie pentru a trăi singur la Lisabona unde fusese admis la Academia de Tineret a clubului Sporting, după ce îi fascinează la vizionare pe antrenorii și directorii de acolo cu demonstrațiile sale.

A urmat o perioadă foarte dificilă pentru copilul Ronaldo. Acesta povestește despre momentul plecării spre Lisabona: “Mama și surorile mele plângeau, eu plângeam, a fost îngrozitor. Chiar și în avion, care abia decolase, m-am gândit la familia mea care acum probabil plângea după mine și am început să plâng din nou.” La școala din capitală este marginalizat și continuu ironizat pentru limbajul și comportamentul său de provincial, intră permanent în conflicte cu colegii și profesorii dar și cu antrenorii de la club. Atunci când sună acasă plânge permanent și spune că vrea să se întoarcă.

Dacă tatăl său avusese până atunci rolul hotărâtor în debutul său ca fotbalist de data asta rolul principal revine mamei sale, care atunci când vede că nu mai face față cu consolările și încurajările la telefon se urcă în avion și vine la Lisabona. Antrenorul lui Ronaldo din acea perioadă declară: “ Mama lui a fost un factor important în devenirea sa ulterioară. Ne-a luat apărarea de multe ori în defavoarea fiului ei. Ne-a ajutat pe noi și implicit l-a ajutat și pe Cristiano să devină ceea ce e astăzi.

De altfel și Ronaldo nu ezită de fiecare dată să sublinieze rolul familiei în realizarea sa și recunoștința pe care o poartă acesteia: “Sunt foarte apropiat de familia mea. Am fost apropiat de tata și ma rămas apropiat de mama și frații mei. Familia este piatra mea de temelie. M-au susținut incredibil de mult. Sunt tot timpul alături de mine atunci când am nevoie iar eu încerc să fiu alături de ei așa cum au fost și ei alături de mine.”

Toate aceste greutăți și dificultăți de adaptare sunt uitate însă de Ronaldo în momentele când intră în teren pentru jocuri sau antrenamente. Atunci se transformă brusc și abordează totul cu extremă seriozitate.

Dar pe lângă probleme de adaptare apare și o problemă medicală. La 15 ani Ronaldo este nevoit pentru a putea continua fotbalul să suporte o intervenție cu laserul pe cord, pentru a-i fi remediată o problemă de tahicardie. Operația este efectuată cu succes.

Se face remarcat la fiecare apariție ca junior și pe 1 iulie 2002, când avea doar 17 ani împliniți, antrenorul Ladislau Bölöni îl introduce în teren pentru primul său joc la echipa mare a lui Sporting. Ronaldo avea să declare ulterior despre Bölöni: “Un antrenor minunat care și-a asumat un mare risc cu tinerii jucători și m-a ajutat să mă integrez în prima echipă”.

După debutul la prima echipă totul devine mai ușor pentru Ronaldo. I-a rămas să facă doar ceea ce știe cel mai bine și-i place cel mai mult: să joace fotbal. Beneficiind și de talentul pedagogic al lui Ladislau Bölöni, care reușește să-l țină în frâu (ajutându-l astfel să devină mare fotbalist înainte de a deveni vedetă), fiecare joc devine pentru el o nouă ocazie de afirmare.

La nici 18 ani își face debutul în naționala Portugaliei.

Pe 6 august 2003 într-un meci amical Sporting-Manchester United, desfășurat cu ocazia inaugurării noului stadion al echipei din Lisabona, Ronaldo are o evoluție senzațională care îl face pe marele Sir Alex Ferguson ca încă de la pauză să le spună colegilor săi: “Nu plecăm de aici fără puștiul ăsta”. Și au plecat cu el după ce au  plătit o sumă incredibilă la vremea aceea pentru un jucător de vârsta  pe care o avea Ronaldo.

Odată ajuns în Anglia, spre surprinderea tuturor chiar și a sa, Ronaldo a primit din mâna lui Ferguson un tricou cu un număr legendar la United, numărul 7. A demonstrat din plin ulterior că merita acest număr și de atunci înainte la fiecare club la care a jucat l-a păstrat. După retragerea lui Figo de la naționala Portugaliei avea să-i fie oferit și aici numărul 7 și așa a ajuns să fie cunoscut și sub acronimul de CR7.

Ce a urmat după transferul la Manchester United e suficient de cunoscut pentru a nu mai stărui aici pe continuarea drumului lui Ronaldo.

Cât l-au ajutat pe Ronaldo cluburile la care a evoluat să devină mare fotbalist?

Cel mai bun răspuns îl oferă chiar Ronaldo: “Driblez și eschivez, așa joc eu fotbal. Joc în felul acesta încă din copilărie. Iubesc să eschivez și să mă aplec în timp ce trec de adversar. Știu că oamenii se enervează atunci când trec de ei, când fac bicicleta sau când dau cu călcâiul în minge. Dar eu nu încerc să râd de adversari, pur și simplu acesta este stilul meu de joc. Nu l-am schimbat nici atunci când am jucat în Anglia și nu îl voi schimba niciodată, indiferent dacă voi fi în Spania sau în Brazilia.

Nu numai că echipele nu i-au schimbat stilul dar Ronaldo a reușit să schimbe el echipele atât de mult încât, la plecarea sa de la Manchester, Sir Alex Ferguson a declarat (într-o epocă în care auzim atât de des sintagma “Nimeni nu e de neînlocuit”): “Nu-l vom putea înlocui niciodată, nimic nu va mai fi la fel fără el”. Echipele au depins atât de mult de Ronaldo încât Real Madrid, după perioada de glorie cu el în echipă, nu numai că s-a prăbușit odată cu plecarea lui la nivelul rezultatelor și financiar dar s-a confruntat și cu o scădere considerabilă a numărului de suporteri prezenți la meciuri. Iar Juventus l-a achiziționat  tocmai pentru asta, să schimbe jocul echipei pentru a reuși să câștige Champions League.

Dacă ar fi să glumim și să forțăm puțin lucrurile (sau poate nu e glumă) referitor la răspunsul la întrebarea cât de mult depinde performanța lui Ronaldo de cluburile la care joacă, am putea spune că dacă Andorinha (clubul fără palmares la care a avut prima legitimație de jucător) nu l-ar fi vândut niciodată pe acesta, foarte probabil ar fi câștigat până azi cel puțin odată finala Champions League.   

Este evident din cele de mai sus că Ronaldo nu a beneficiat de mediul cel mai propice pentru performanță ci mai degrabă de unul neprielnic. Cu toate acestea a reușit să depășească sau să învingă în drumul său toate caracteristicile potrivnice ale acestuia.

Readuc în atenție disputa menționată în prima parte a articolului referitoare la cât din performanță se datorează individului și cât mediului. Cred că exemplul lui Ronaldo face ca această întrebare să devină retorică. Mai mult de atât, îi poate ajuta pe toți cei care își doresc să fie performanți, în orice domeniu, să capete încredere neclintită în forțele proprii și convingerea că performanța depinde în foarte mare măsură de ei, inclusiv atunci când contextul nu este unul favorabil.

În ceea ce privește factorii individuali concreți care l-au ajutat pe Ronaldo să parcurgă cu succes acest drum spre culmile performanței, sunt șase factori pe care sportivul îi consideră hotărâtori.

Care sunt aceștia?

Pentru a răspunde la aceasta întrebare vă propun să facem o scurtă călătorie în portul turistic din Funchal. De-a lungul cheiului la care acostează vasele de croazieră care aduc pe insulă turiști din toată lumea, se află o clădire cu parter și un etaj pe care stă scris PESTANA CR7 HOTEL. Este primul hotel deschis de Ronaldo în parteneriat cu o mare companie hotelieră portugheză. La etaj funcționează hotelul propriu zis iar la parter pe lângă magazinul de suveniruri sunt numeroase baruri și o cofetărie unde puteți mânca probabil una dintre cele mai bune înghețate pe care ați mâncat-o vreodată. La mesele înșirate pe terase stau laolaltă turiștii și localnicii care în timp ce savurează un coctail sau o înghețată (la prețuri mai mult decât decente) își răsfață privirea cu spectacolul impunătoarelor orașe plutitoare trase la cheu sau care execută manevrele de acostare/plecare.

Tot aici, la parter, pe una dintre laturile clădirii, străjuit la intrare de statuia impunătoare a fotbalistului, lângă care stau la coadă turiștii pentru o fotografie, se află CR7 MUSEU. Dar nu despre ceea ce puteți vedea în interiorul muzeului (dacă veți avea curiozitatea să intrați) doresc să discutăm ci despre un panou amplasat pe unul dintre pereții exteriori:

Pe panou sunt trecute șase cuvinte: Pasiune, Disciplină, Determinare, Ambiție, (disponibilitate de) Efort, Perseverență.

Cum s-au manifestat/se manifestă acești șase factori la Ronaldo? Să-i luăm pe rând și să vedem ce spun despre ei Ronaldo, cei care au fost sau sunt în jurul său și diversele situații în care s-a aflat în carieră.

  1. PASIUNEA:

Am ajuns să fac ceea ce-mi place cel mai mult în viață. Să joc fotbal.” (C. Ronaldo);

Iubesc ceea ce fac, îmi iubesc viața, sunt fericit.” (C. Ronaldo);

Eram tot timpul la fotbal cu prietenii, asta era ceea ce iubeam să fac, așa îmi petreceam tot timpul.” (C.Ronaldo);

Atunci când sunt pe gazon sau la antrenament, sunt fericit pentru că iubesc să joc fotbal. Este pasiunea mea, este ceea ce îmi place.” (C.Ronaldo);

Din clipa în care a intrat pe ușă a fost clar că fotbalul este preocuparea lui preferată. Dacă nu găsea o minge și de cele mai multe ori nu găsea, își făcea una din șosete.” (Maria dos Santos, învățătoarea lui Ronaldo);

Cristiano trăia pentru fotbal. De fiecare dată când nu putea juca sau lipsea de la vreun meci, era devastat.” (Francisco Afonso, primul antrenor al lui Ronaldo, la vârsta de 7 ani);

A avut un vis încă din copilărie. Și-a dorit din toată inima să ajungă fotbalist profesionist.” (Paulo Cardoso, antrenorul lui Ronaldo de la Academia de copii a lui Sporting).

  1. DISCIPLINA:

Ai putea spune multe despre un puști pe a cărui mamă profesorii o roagă continuu să-l pedepsească pentru că nu îl preocupă școala, un puști care ironizat fiind de un profesor pentru accentul său provincial înșfacă scaunul și se repede la acesta, un puști care (junior fiind) atunci când un antrenor îi cere să facă ordine în vestiar îi răspunde obraznic: “Eu sunt jucător la Sporting, nu trebuie să ridic nimic de pe jos”. Ai putea spune multe dar în nici un caz că este un puști disciplinat în sensul de zi cu zi al cuvântului. Probabil Ronaldo se referă mai mult la autodisciplina pe care și-o impune în raport cu pregătirea sa fizică (pentru care unii consideră că are o adevărată obsesie), cu timpul alocat pentru aceasta, cu modul cum își organizează întreaga viață, astfel încât nimic din ea să nu-i diminueze capacitatea de a-și atinge obiectivele profesionale.

Poate o să vă surprindă dar Ronaldo gândește încă despre relația dintre viața personală și muncă asemenea unui angajat conștiincios care are grijă să nu ajungă la birou obosit: “Și fotbaliștii sunt oameni și în mod normal ceea ce se întâmplă în viețile noastre ne afectează la fel de mult ca pe oricine altcineva. Dar cu cât ești la un nivel mai înalt, din punct de vedere profesional, cu atât mai puternic trebuie să fii pentru a te asigura că nu îți sunt afectate performanțele. Pentru asta ești plătit.”

  1. DETERMINAREA:

Iată ce declara Aurelio Pereira, directorul Academiei de Tineret a lui Sporting Lisabona, în fata căruia Ronaldo a dat proba de acceptare la varsta de 12 ani (!): “Era extrem de talentat, era incredibil de rapid, iar atunci când era în posesia mingii aceasta părea o extensie a corpului său. Dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult la el a fost determinarea. Tăria de caracter se vedea de la o poștă. Era curajos, din punct de vedere mental era indestructibil. Și nu știa ce e frica, nu avea nicio emoție în fața jucătorilor mai mari. Avea acele calități de lider pe care doar marii jucători le au. Era unic.”

Cât de determinat este Cristiano Ronaldo acum la apogeul carierei? Cel mai bun răspuns îl dă evoluția lui din returul dublei Juventus – Aletico Madrid din optimile de finală ale Champions League de anul acesta. După ce echipa sa pierduse cu 2-0 în tur și aproape nimeni nu mai paria pe Juventus, Ronaldo le spune colegilor săi: “Nu vă îngrijorați.Voi marca trei goluri”. Și intră pe teren convins că-și va respecta promisiunea și hotărât să facă totul pentru asta. Returul s-a terminat cu scorul de 3-0, toate cele trei goluri au fost înscrise de Ronaldo și Juventus s-a calificat mai departe.

  1. AMBIȚIA:

Ținta mea, ambiția mea este să fiu cel mai bun. În final, dacă ajung să fiu aproape cel mai bun, foarte bine. Cu toate că mi-ar plăcea să mă retrag ca unul dintre cei mai buni jucători din istorie.” (C.Ronaldo);

Dar ambiția lui Ronaldo nu se limitează doar la propria persoană ci vizează și coechipierii sau echipa la care evoluează în ansamblul ei. Iată cum îi descrie comportamentul, la vârsta de 9 ani, Rui Santos (conducătorul clubului Andorinha): “ La pauză eram conduși cu 2-0. Ronaldo era atăt de frustrat încât plângea în hohote, ca un copil căruia i se confiscase jucăria preferată. În repriza a doua a intrat pe teren și a înscris două goluri, conducându-și echipa spre o victorie cu scorul de 3-2. Era clar că nu îi plăcea să piardă. Vroia să câștige de fiecare dată, iar atunci când echipa lui pierdea, plângea.” Iar mama lui povestește: “Plângea și se enerva foarte ușor, din orice motiv, dacă un coechipier nu îi pasa mingea, dacă el sau altcineva rata un șut, dacă echipa nu juca așa cum și-ar fi dorit el. Din acest motiv a fost poreclit Plângăciosul.”

  1. EFORTUL:

Fără îndoială performanța este imposibil de obținut fără un efort pe măsură (fie el fizic, intelectual sau de ambele tipuri, funcție de domeniul în care acționează persoana). Dar nu vreau să mă refer la faptul că Ronaldo de când era junior rămânea pe teren singur pentru a exersa după terminarea antrenamentului și era adesea descoperit la ora unu noaptea în sala de forță. Nici la faptul că acum spre final de carieră este recunoscut pentru faptul că se antrenează din greu iar în timpul meciului nu numai că se mișcă neîncetat dar se uită nedumerit și mustrător la colegii săi (italieni) care atunci când conduc cu unul sau două goluri o lasă mai moale cu alergatul.

Doresc să mă refer la efortul psihologic de care acesta este capabil pentru a fi prezent și a-și face datoria pe teren în orice condiții. Și poate cel mai bun exemplu în acest sens este un meci cu miză însemnată desfășurat la  Moscova, în data de 7 septembrie 2005, între naționalele Rusiei și Portugaliei. În acea zi, cea mai tristă din viața lui (potrivit declarațiilor sale), o zi în care totul chiar și Dumnezeu erau împotriva sa, cu un efort supraomenesc de a-și învinge durerea sufletească, intră pe teren și reușește să fie din nou cel mai bun jucător. O face cu dorința de a arăta că viața și fotbalul trebuie să continue în orice condiții și cu dorința ascunsă de a înscrie măcar un gol pe care să-l dedice ființei dragi de a cărei pierdere aflase în seara dinaintea partidei: tatăl său.

La ceva timp după meci Ronaldo declara: “Vroiam să joc. Era tot ce știam să fac. Am vrut să joc în onoarea tatălui meu. Am vrut să marchez un gol în onoarea lui.

Ronaldo și-a iubit tatăl enorm. Pentru el nu au contat faptul că acesta abia reușea să asigure traiul familiei din veniturile modeste de grădinar angajat al primăriei. Nu a contat nici faptul că acesta aproape zilnic, copleșit poate și de greutățile vieții, își îneca necazul în băutură. A contat cel mai probabil faptul că tatăl său îl lua peste tot cu el de când a început să facă primi pași, că el l-a dus prima dată pe un stadion și că așa modest, sărac și fără multă carte cum era a fost omul care “a pus bazele dezvoltării sale atât în plan personal cât și profesional”.

Întors în Madeira pentru înmormântarea tatălui său Ronaldo avea să declare: “Tata m-a încurajat întotdeauna. Mereu mi-a spus să fiu ambițios și mândru de realizările mele. Îl iubesc și îl voi iubi mereu. Va fi întotdeauna un model pentru mine.”

Meciul cu Rusia s-a încheiat 0-0. Ronaldo deși a evoluat foarte bine nu a reușit să înscrie golul pe care dorea să-l dedice tatălui său. O face puțin mai târziu la turneul final al Campionatului Mondial din Germania când după ce înscrie golul care califica Portugalia în semifinale, în dauna Angliei, ridică mâna spre cer și rostește: “Acesta este pentru tine, tată”.

  1. PERSEVERENȚA:

A fi perseverent în domeniul profesional înseamnă în egală măsură stăruință pentru a depăși obstacolele și statornicie în munca depusă. Iată ce spune Ronaldo despre aceste două dimensiuni ale perseverenței:

Nu câștigi nimic în viață dacă nu depășești tipurile de obstacole pe care le-am întâmpinat eu.”;

Nu contează unde și cu cine jucăm, la fiecare meci eu ies pe teren și dau tot ce am mai bun, joc așa cum știu și fac orice îmi stă în putință să mă asigur că vom câștiga”.

Evident că toți factorii nominalizați de Ronaldo sunt la fel de importanți pentru a asigura performanța. Totuși dintre ei putem desprinde unul care dacă ar lipsi ar face ca toți ceilalți să devină nesemnificativi și care poate nu întâmplător a fost amplasat primul pe panou: PASIUNEA.

Ea este factorul care asigură acea motivație ce ajută persoana ca până la urmă să înfrângă orice obstacol care stă în calea performanței în plan profesional. Pasiunea este acea motivație resimțită (de cei care o au) ca o sete permanentă de performanță.

Orientarea școlară și profesională nu a constituit pentru mine pe parcursul carierei o preocupare în sine. Cu toate acestea de fiecare dată când prieteni sau cunoscuți mi-au solicitat sfaturi atunci când copii lor trebuiau să aleagă profilul liceului sau al facultății, le recomandam să aibă în vedere ca principal criteriu PASIUNEA și nicidecum cât de prezent sau de bine plătit este domeniul respectiv pe piața muncii.

Pentru simplul motiv că Pasiunea este cea care până la urmă te face să fii performant în ceea ce faci și asta îți va asigura, mai devreme sau mai târziu, inclusiv recompense materiale la nivel înalt. Dar în primul rând te va ajuta să obții niște sentimente de satisfacție profesională comparabile cu ale lui CR7, care juca cu aceeași ardoare și dăruire și pe vremea când era puști la Sporting Lisabona pe un contract de 50 de euro/lună și azi când joacă la Juventus și câștigă anual, doar cu mintea și corpul proprii, de 8,75 ori greutatea lui în aur de 24 de karate. 

Succes la FIFA WORLD CUP QATAR 2022!

*Notă: Informațiile biografice și citatele din acest articol sunt preluate din: Moments; Cristiano Ronaldo & Manuela Brandao; 2007 și Ronaldo: The Obsession for Perfection; Luca Caioli; 2012.



Adaugă un comentariu